Nesimtire..

Tineretul din ziua de azi..la orice om mai invarsta daca-i adresezi cateva intrebari despre tineretul de azi face un haz imens pentru felul nostru de a trai si proasta noastra calitate a “cenusei”. Am mai auzit tot felul de opinii, gen : voi ori o sa murti de foame ori de prostie. Mda, va multumim frumos, da la voi va uitati? Voi sunteti “exemplul” nostru. Bun,deci..vroiam sa ajung la faptul ca azi mergeam ca un calator normal cu un mijloc de transport, tramvaiul. Foarte putina lume in el, 5 persoane maxim, m-am asezat in partea stanga a tramvaiului langa geam, in drept cu mine, pe partea dreapta un batranel ( il mai si alint) la vro 60 de ani, chel, gras, schiop ( se ajuta de o carja), daca te uitai mai atent la el iti starnea mila sa vezi cum se chinui sa faca cativa pasi, greu la batrenete. Totul bine si frumos, priveam pe geam si eram prin gandurile mele cand un sunet ciudat ma trezeste si ma aduce cu atentia in jur. Sunetul parea un geamat de placere, in mintea mea deja erau tot felu de intrebari (sunt nebuna? aud numai eu? si raspunsuri : da sunt obosita, probabil de asta aud ciudatenii), indrept din noi capul inspre geam si acelas sunet ma trezeste, deja ma credeam nebuna, am ascultat mai atenta si mi-am dat seama totusi ca vine din dreapta mea sunetul.

Primul sarut…

Primul sarut? Primul contact al buzelor cu alte buze straine? Primul fior din crestetul capului pana la degetul mic de la picior? Prima secta de fluturasi in stomacel? Da, toate intr-un vara tarzie, chiar inceputul unei toamne cu soare pentru mine. Primul baiat care mi-a cuprins mana si m-a invitat la o singuratate in doi, la o noua etapa din viata. Baiatul era la fel de pierdut ca si mine, parca si pentru el era prima oara cand sta langa o fata si cauta un sarut spre a inainta la al doilea si apoi a nu-i mai stii numaratoarea. Au fost momente amuzante pentru amandoi, tremuram si parca nu mai stiam ce inseamna cuvinte, nu mai gasiam cale de comunicare doar prin doua maini care se strangeau. Si-a luat inima in dinti si mi-a cerut o imbratisare, ne-am ridicat amandoi sa ne simtim mai aproape, ne-am strans si am ramas acolo cateva secunde, ii simteam pulsul prin mine, inima lui era in pieptul meu si simteam ca bat in acelas ritm si traiesc aceas emotie. M-a cuprins rusinea, stiam ca urmeaza sarutul, nu stiam ce trebuie sa fac, nu stiam cum trebuie sa-i ating buzele, nu stiam cum se formeaza un sarut, m-am tras un metru mai in spate si i-am spus : nu stiu, ai rabdare cu mine? Mi-a raspuns cu o voce calda : nimeni nu s-a nascut invatat, nu te speria. Mi-a dat curaj si m-a cuprins din nou in brate ( imi aduc aminte cuvintele, gesturile noastre parca au fost ieri). S-a apropiat si ca o picatura de ploaie si-a mangaiat buzele de ale mele, tremuram de parca era cea mai geroasa si friguroasa zi de iarna. Mi-a spus : a fost greu?..Eu cu capul plecat si foarte incet am soptit: nu! In sinea mea traiam aceas rusine, stiam ca atingerea lui de buze nu inseamna un sarut, e doar inceputul, imi era teama de ce urmeaza. A urmat si a doua defilare a buzelor noastre unde am prins un gram de curaj sa crap buzele putin si sa le acopar pe ale lui, la a treia atingere de buze deja am prins gustul si nu mai vroiam sa ma dezlipesc de sarutul lui.

P.S. : Multumesc pentru rabdare, multumesc pentru ca m-ai invatat primii pasi in dragoste, multumesc ca m-ai invatat sa sarut ( am succes cu el acum, ai si tu partea ta in sarutul meu:D ), multumesc pentru amintiri.Nu dau nume cine e, se simte singur:). Si hai sa vedem daca iti aduci aminte de ce scriu aici : Cu tine am invatat sa sarut, Cu tine am invatat primii pasi in dragoste, Cu tine vreau sa-i traiesc si m-ai departe.

Emil Cioran

Avand in vedere ca anul acesta dau bacu, spre surprinderea tuturor la subiectul al- ll-lea ma rog sa pice vrun citat de Emil Cioran ( stiu,ma injura multi). Nu credeam ca am sa ajung sa pun mana pe vro carte de-a lui si sa sorb fiecare cuvant, sa-mi capteze toata atentia, sa-si gaseasca un rol in gadurile mele si chiar sa ma maturizeze. Aveam vro 15 anisori cand am citit prima oara cateva citate celebre de-ale lui, au aparut multe intrebari despre existenta, prea multe pentru o varsta atat de frageda. Nu stiam la cine sa apelez si am adresat cateva intrebari profesorului meu de religie, intrebarile sunau cam asa : Cioran avea vrun Dumnezeu? Cioran a fost ateu? Cioran pacatuia cu gandul la sinucidere?

Iubire?Obsesie?..

Da, dilema vietii mele: care este diferenta dintre iubire si obsesie? Cand realizezi ca iubirea se transforma in obsesie? Cat e de greu sa accepti ca esti “bolnav” de obsesie? De ce tocmai problema asta? A fost o etapa din viata mea pe care am fost nevoita s-o traiesc, fara dar si poate a trebuit sa-mi gasesc si rezolvarea la problema asta si totusi chiar daca am trecut peste ea nu mi-am raspuns la toate intrebarile. Dupa multe nopti in care am tot rumegat, am mestecat-o cu toti dintii si toate maselele, am inghitit-o cateodata sa pot s-o depasesc dar in final tot la ea am ajuns. Nu am citit si nici nu am cautat sa ma documetez, cred ca e atat de diferit de la persoana la persoana, si e ciudat..aceleasi cuvinte,trairi atat de diferite. Dupa toate am ajuns la niste mici concluzii (noroc cu o persoana din viata mea, care m-a tras de maneca si mi-a dat cateva explicatii). Iubirea e ceva pur si bun, obsesie e o boala cu multe rautati. Atunci cand persoana pe care ai iubit-o nu mai poate fi a ta, sau persoana pe care ai iubit-o a plecat atat de departe in cat nu mai poti avea nici un contact cu ea, iubirea devine obsesie, pana nu esti capabil sa accepti ca esti prisonier a “bolii” nu poti depasi momentul acesta. Si asa am trecut si eu, am acceptat ca iubire nu mai exista e doar obsesie si usor s-a scurs din mine si am lasat-o in urma.