Cine? un el care s-a numit banatean, si unde imi face ziua? in fata portii..si de ce? pentru ca s-a ivit in drumu meu..si pentru ce? el cauta o casa unde a stat in chirie la o batranica, in curte a treia casa pe stanga asta fiind acum cinci ani, chirie din cand in cand se exprima el si gesticula cu degetul mijlociu sa-i inteleg eu “secretul”, fac pe proasta, copilul inocent din mine si rusinat de situatie (radeam deja, dar nu aratam, presimteam scena urmatoare). Si nu tace omu, de ce? pentru ca vroia raspunsu de la mine, unde sta batranica lui ca el are nevoie de camaruta aia in care statea el in chirie din cand in cand. Si ii spun ca la poarta asta e imposibil, stau de cand m-am nascut si nu exista nici o casa a treia pe stanga, insista si spune verde in fata, incerc sa-l citez: ” si acuma sa-ti spun drept, ca doar sunt banatean, ma mai duceam la batranica asta si ii dadeam cate cinci lei si ma lasa sa f*t ce aveam la vremea aia, intelegi?”..ii raspund promt fara sa-mi dau ochii peste cap ca “vai” ce a indraznit sa zica omu, o normalitate in fond si la urma urmei, rasa pura barbateasca..si ii spun din nou, nu aici, incercati mai incolo, incercati sa va aduceti aminte numarul exact altfel n-am cum sa va ajut sa va gasitit batranica la care ati stat in chirie din cand in cand pentru a f**e ce prindeati. Intr-un sfarsit a inteles ca nu pot sa-l ajut, a mai pus o intrebare pe fuga daca mai sus exista vrun bar mai select, la fel de repede i-am raspuns si eu ca “da”..cu pasi grabiti si cu capul indreptat spre inainte spune ultimele cuvinte, ma duc poate prind si eu sa f*t ceva. Radeam de una singura, si nu stiam ce reactie si ce sa adun din povestea asta, ramane o enigma insa chiar mi-a facut sfarsitul zilei foarte surprinzator, se duce ca poate prinde si el ceva sa f**a, perfect.

Am inceput sa realizez ca timpul le rezolva pe toate, cat de greu si ce tarziu..bine ca macar acum, exista posibilitatea sa nu se intample niciodata. Toti oamenii care intr-o zi te injura se intorc inapoi, toti care intr-o zi te dezamagesc ajung sa-ti ceara iertare direct sau indirect prin diferite intermedii. Pacat ca prea tarziu, dupa ce raspunzi cu indiferenta la indiferenta lui se trezeste ceva in el ce in tine a surzit in timpul luptei cu indiferenta. Cuvintele lui ajung sa fie o bataie de vant in jurul activitatii mele, sa nu ma palpeze, sa nu ma atinga sa fie parca nu ar fi. Si nici de-as vrea sa intorc capul inapoi nu pot, nu mai vreau, ce a trecut sa-i apartina doar trecutului singura legatura cu prezentul sa ramana influentele, invataturile. Toate rotile sunt in forma cercul, se tot invart, azi putin, maine mai putin pana ajung sa se intoarca in favoarea mea…si n-am crezut, pentru ca desenul rotii era atat de patrat insa azi ma contrazic, era o imagine eronata, era o schita total gresita, adevarul era altul. Si salut, ajut dar nu mai simt..e indiferenta in toata puterea cuvantului. Acum sunt ca un cub de gheata, patrat asa cum vroiati voi sa construiti roata..si zambesc, rad, traiesc..ca indiferenta fata de indiferenta e o lege stricta pe care n-o mai incalc. Nu-i nici usor sa fi indiferent, nu-i usor sa nu mai fi sensibil cand altadata erai un izor al sensibilitati, nu-i usor sa treci cu vederea si sa nu patrunzi in nimic, pentru ca nu simti. Si n-am mintea mai ingusta, e tot atat de larga si fara nici un inteles..doar ca nu mai plange nimic in jurul meu, nici cand ploua, nici cand ma injuri, nici cand arunci cu scrumiera sau sticla dupa mine. Azi sunt ceea ce vreau, sunt cum vreau..mi-am urcat stafeta mai sus si am scuipat in urma fara regrete. Nu-ti fa roata patrata ca se intoarce…

N-am mai scris nimic in ultimele zile, sesiunea, colocviile si burta pe carte, sub perna. As vrea sa zic ca-s copil istet, ca sunt multumita de notele mele de pana acum, insa nu pot. De mine sunt multumita, am muncit foarte mult, poate chiar cel mai mult dintre toate dar n-am norocul si nici aprecierea necesara ca sa i-au notele care le merit. Stiu, aprecierea se castiga dar m-ai stiu si ca se intampla multe lucruri prea incorecte. Am un 8, trei de 9, si doi de 10..si acuma o sa-mi spune-ti ca sunt note mari, nu sunt note mari deloc pentru ca nu s-au luat note sub 8 la noi..si nu sunt mari la cat efort am depus. Am calculat orele dormite, in patru zile am dormit maxim 15 ore, restul cu nasul in carte si cu pixul pe foaie. Cum sa nu fiu dezamagita cand pe mine ma dor ochii cand ies la lumina, ma dor oasele si toata carnea de pe mine de la atata oboseala, sa nu va mai zic de durerile de cap si lupta cu rabdarea iar cand ma uit in jur si vad cum altii au deschis cartea din greseala de doua ori, ca au citit printre randuri si au note la fel, sau chiar ma mari..cum? Nu-mi explic, chiar nu pot. N-am noroc, nu e destul atat..as vrea sa ma motiveze lucrul asta, sa invat mai mult dar simt contrariul. N-as mai pune mana pe nici o carte, le-as lasa acolo la cat sunt de dezamagita. Am nevoie de o motivatie, am nevoie de “acel ceva” sa nu renunt. Am sa-l caut sper doar sa-l gasesc si sa nu raman cu gustul amar,  sa arunc departe  tot gandu asta negativ. In curand apar si examenele scrise, acolo se va face diferenta…”vor veni vremuri mai bune”..

*Si ce daca doare? Si altele au durut.*

Azi vreau..
Maine nu mai vreau..
Dar azi te vreau.
Vreau sa-mi recunosc nevoi..
Vreau tu..
Sa-mi strangi o mana in palma ta
Si sa impletesti brate pe-un trup

Sa n-ai temeri si nici regret
Ca sezi si-mi dai :
Un deget..
Si ma joc cu el.
Apoi doua..
Le urmaresc subtil.
O mana..
Ce o indrum spre chip.
O imbratisare..
Strang..apoi oftez.

Si dai sa pleci..
Nu! Era un strigat de copil.
Te intorci, apleci buzele spre crestet
L-ai sarutat..
Azi, e cu un pas mai viu ca maine
Pentru ca azi te vrea
Iar maine posibil sa piere.

Si mai vreau, tot acum, tot..
Azi, mi-e dor sa urcam valul marii la cerul neatins. Ma intind spre moalele de langa tine si…incep sa tremur tocmai confuz, simt parfumul ce ma imbata, ma sufoca de extaz,ma atinge, ma condamna sa respir un aer cald si tot mai greu, iti soptesc aerul meu. Tanjesc mainile si ochii de ispita pielii fine ce-ti acopera adancul. Trec bratele la polul opus, un prim contact mulat in forme efemere..si intind din ce in ce mai mult. Mai vreau..Mai vrei? Nu esti ca sa-mi raspunzi…rup teama, ma proptesc si ma scufund deasupra intregului placut, secretul a disparut…ne purtam ca doi iubiti, imbratisati, emotii pline de extaz in pasi de dans trupesc, placerea mangaierii in balans. Privesc cu buzele sudoarea si traversez absolutul sarutand, stopez timpul pentru alint, te ridic usor din palme si ma indrumi spre jocul tau , te indulcesc cu sucul propriu ajungand sa te iubesc. Ecoul ne ingana, eliberarea geamatalui in cantec de fiori…cobor mai mult, ma indrept sfios cutremurat secunda cu secunda la gandul c-am sa gust din bogatiile ascunse. Ajung cu incredere si ma dezlantui, libertatea imi apartine, las jocul limbii sa rasfete si patrund din moale in moale, te ridica mai sus ca cerul, de inund adanc cu mine sa mai fim ce-am fost odata, doar unul.

Am dat intr-un final si examenu la gimnastica ritmica care mi-a mancat rabarea si nervii, am luat 8, m-am pierdut in exercitiu, l-am gresit si…si asta e. E bine asa  rau cum e chiar daca sunt putin dezamagita ca au putut altele mai mult ca mine si tare nu-mi vine sa ma compar cu ele, fara modestie..! Semestru viitor la dansuri le bag in buzunar pe toate..si gata:D

*Si ce daca doare? Si altele au durut..*

Ochi albastri pentru o zi, prima zi defapt pentru ca vor mai fi zile cu siguranta. Lentilele sunt gri dar avand ochii atat de inchisi de la natura, foarte aproape de negru amestecul cu grii a facut acest albastru. Imi place, e o schimbare, imi plac extremitatiile iar de la negru la albastru e direct polul opus. Multi s-au speriat si nu ma lasau sa-i privesc in ochi, la altii chiar le placea si imi spuneau ca ma prind..pareri.
Faza foarte tare a fost cu un taximetrist, ma urc in dreapta lui pentru ca eram patru in taxi, aveam lentilele, si am inceput sa vorbesc cu soferul, zambea si glumea cu mine..ma privea in ochi destul de insistent. M-a adus acasa, trebuia sa ma schimb si sa plec la fotbal, binenteles ca mi-am dat si lentilele jos, nu puteam sa ma joc cu ele. In cinci minute am fost schimbata, ne-am dus din nou spre taxi iar el era in statia, cand ne-am apropiat de el, le-am spus la fete ca sigur o sa aiba un soc, si o sa ramana blocat, o sa se creda nebun cateva secunde. Asa a si fost, m-am urcat si m-a privit direct in ochi, a ramas surprins, citeam uimirea pe fata lui. Fetele radeau in spate zgomotos, el tot blocat in ochii mei, dupa 30 de secunde isi revine si el, zambeste..si ma intreaba, unde mergem? Atunci m-a bufnit si pe mine rasu, i-am spus destinatia si tot drumu m-am legat de el insa de ochi nu i-am zis nimic chiar daca eram foarte curioasa ce e in mintea lui.

*Si ce daca doare?Si altele au durut..*

Melodia la care munces sa o scot din chitara, ma cam lupt cu ea, e greoie chiar daca pare simpluta..sper sa va placa, eu o ador si are ea o legatura cu mine . Dupa ce reusesc sa o scot la capat promit ca va las sa o ascultati si cantata de mine , 1 saptamana sper sa-mi ajunga.

Fenomenul internet produce nu doar dependenta, dar si un risc major. La domicililul meu in cazul in care cei de UPC fac figuri sau ruterul are chef de o mica pauza dispare si oxigenul. Azi cand m-am trezit la 9:30 sora`mea era in alerta, “Anda fa ceva cu netu, incearca sa vezi ce are”. Nu eram in stare sa urmaresc cablurile in cat sa-i descopar problema, imi era mult prea somn. L-am lasat asa pana la 13:30 cand m-am trezit de tot, in 20 de minute i-am gasit problema si l-am rezolvat..insa pana atunci sora`mea si prietenul ei se asfixeau in lipsa oxigenului. Erau agitati si nu-si gaseau linistea, stateau cu telefoanele in mana avand internet pe el de la vodafone si se chinuiau sa-si faca treaba. E un lucru grav dependenta asta de internet? Ne pierdem multe ore din viata in fata unui monitor, inchisi intre patru pereti. Nu e o prierdere de timp, citim informatii noi, ne documentam sau cream una alta. Insa nu e sanatosa obsesia asta. Ce ziceti? pe mine nu ma lasa sa invat in momentu asta, si chiar ieri am spus ca am sa-l pedepsesc  o saptamana, il scot din camera, ii tai respiratia de langa mine.

Am avut timp dis de dimineata sa-mi beau cafeaua si sa caut pritre melodii. Mi-am ales Vita de Vie – praf de stele ca piesa zilei.

Am o chitara deschisa,
O foaie nescrisa, si..
Praf de stele…
Pe… hainele mele
Si incerc sa nu uit,
Sa nu vad,
Sa cobor dintre ele.

Am o bodega in fata,
Am un ghem de ata,si..
Praf de stele pe…
Urmele mele
Si incerc sa ma urc,
Sa nu uit,
Sa raman printre ele..

Spune-mi oare mai sti cum a fost,
Primul inceput,
Primul vis pierdut,
Spune-mi sti cate ne-au mai ramas…
Pana azi..

Am o vedere spre lume,
Un vis fara nume
Si… praf de stele..
Pe.. urmele mele…
Si incerc sa ma uit inapoi,
Sa vad soare sau ploi..

Am o povesteste citita,
O soapta zidita,si..
Praf de stele
pe..hainele mele
Si as vrea sa culeg…
Stopi de vant,
Sa-i arunc pe pamant…
Sa devina cuvant.

Spune-mi oare mai sti cum a fost,
Primul inceput
primul vis pierdut
Spune-mi sti cate ne-au mai ramas…
Pana azi..

Spune-mi oare mai sti cum a fost,
Primul pas gresit, primul reusit
Spune-mi, sti cate trepte-au ramas..
De urcat…

Oare mai sti cum a fost,
Primul inceput
Primul vis pierdut
Spune-mi, sti cate ne-au mai ramas..
Pana azi…

Spune-mi oare mai sti cum a fost,
Primul pas gresit, primul reusit
Spune-mi, stï cate trepte-au ramas..
De urcat…

“Suntem prea buni pentru cei din jur”.Am auzit si am sa mai aud de foarte multe ori lucru asta. L-am auzit la Varu, la Vali si in discutiile mele cu Pitic . Am ajuns la un punct de saturatie in care trag de mine sa devin INDIFERENTA. Prea putini merita, prea putin intorc la fel cum eu le intind..m-am saturat si am ajuns sa zic ca nu mai vreau sa aud, sa vad si sa stiu. Vreau sa fiu rece, vreau sa nu ma mai atinga ce ma atinge, vreau sa nu mai fiu atat de sensibila chiar daca stiu, prin asta ma diferentiez fata de ei, totusi nu mai vreau sa le port si sa le simt. Am invatat sa tac si sa le pastrez doar pentru mine, rau am facut..inainte urlam in gura mare si nu raspundeam prin tacere, acum doar fac pe indiferenta insa mint afisand un zambet, sunt mai mult decat falsa uneori. Nu-mi place..vreau altceva, m-am saturat de rautate, de priviri lungi si patrunzatoare. As inchide ochii sa nu le mai vad si mi-as tine urechile astupate sa nu le mai aud, fara sa vreau, le vad si le stiu..le simt. Daca intr-o zi bagam mana in foc pentru unii oameni, acum nu o mai bag nici pentru mine. Ma simt folosita, ma simt calcata in picioare, si de cine? de prieteni. Vina tot a mea e, ca nu stiu sa-i aleg, nu stiu care imi apartin si care sunt de forma, care merita un salut si care nu, imi pasa de toti si de toate. Insa am luat o decizie, tai si spintec pana la finalul ei..daca cedez ma dezamagesc pe mine, ii scot, ii scuip, le ignor existenta fara sa dau nici cea mai mica explicatie. Doar ce a inceput anul si sper in mult mai mult decat in cel precedent, mult mai mult din partea mea pentru mine. Ii numar pe o singura mana pe cei care raman, restu se duc..se duc unde s-au mai dus si altii pe care i-am iubit si i-am vrut aproape. Sufar de o boala, de boala oameniilor, afectiuni, atentiei..am asteptari mari de la cei ce eu le-am dat si eram in stare sa le dau si viata din mine. Ce inseamna asteptari mari? nu sunt mari, o vorba buna, o intrebare banala: ” cum esti?”..o mana, un umar si sa-i simt de partea mea nu contra mea cum mi-au demostrat-o acum, de m-au facut sa iau decizia asta, sa nu ma caute doar cand ei au nevoie de liniste sau de vrun bun material. Sunt curioasa de reactia lor cand vor realiza ca nu mai sunt, am mai facut o singura data, mi-a fost greu o saptamana sau doua insa dupa am trait atat de linistita trei luni pana sa nu las dracu sa-mi intre iar in casa. E simplu..fug si tac, le iau cu mine dar nu ma mai intorc. Am obosit, sunt prea dezamagita de voi…sunt chiar scarbita.