(Punct) si de la capat

Tragem linie si incepem un nou rand, alta idee.

M-am trezit intr-o lume bezmetica in jurul careia de cateva luni ma chinuni sa traiesc, sa scot capul printre ei si sa respir si eu aer curat, linistita si implinita de viata pe care o traiesc, care pana la urma am ales-o eu, nu ei.

Am ramas tot in televiziune sa incerc sa fac si altceva. Aici totul e pe etape, incepi de undeva si nu stii unde ai sa ajungi, incepi de la un angajat pe vanzari de publicitate(agent) si ajungi intr-o echipa de divertisment, apoi iti iei soarta in mainile proprii cu un proiect care il simti ca se muleaza pe tine, pe care il faci cu placere, asta mi-a fost parcursul pana acum.

Sunt in stadiul de a face un proiect propriu, nu vreau sa dezvalui proiectul pana nu va fi aprobat, stiu doar ca e domeniul care se pliaza pe libertatea mea si spre carcaterul meu care se plictiseste foarte repede de orice. Multi mi-au spus ca nu sunt facuta pentru televiziune, ca imaginea mea nu e una care da bine pe sticla, atunci cand imi spui nu, ambitia mea e mai puternica decat deobicei. In momentul asta nu mai vreau eu sa cedez, vreau ca proiectul meu sa fie altceva decat ce exista pana acum in jurul meu. Pana la urma televiziunea inseamna bani, iar cu o emisiune care  aduce bani, oricat de putini te ridici peste multe emisiuni chiar daca ele au o calitate mai buna ca a ta. Asta e singurul lucru din cauza caruia m-as opri, sponsorii, daca nu v-or exista nici eu n-am sa cer din banii televiziuni doar pentru a lucra in televiziune. Eu sunt produsul firmei, daca eu reusesc sa ma „vand” macar cat sa  ma intretin iar mai apoi sa fiu si un castig, atunci intradevar sunt un beneficiu pentru firma in care lucrez.

Munca mea in momentul asta e cautarea sponsorilor, as spune ca fac munca altora, vanzarile ar trebui sa sustina si emisiunile nu doar timpul alocat publicitatii insa ei nu-si doresc atat de mult cat producatorii, cu siguranta cuvintele producatorului sunt mai convingatoare decat a agentului in vanzarea produsului tau.

E simplu : Imagine

Viata intr-o televiziune..

Da, incep cu un cuvant atat de pozitiv pentru ca asa am invatat eu in sport, primul gand cand intri pe front este sa castigi. Si spun si un nu, pentru ca daca ma intreba-i acum 1 an daca as lucra in televiziune eram departe de a-ti spune poate, sau probabil ti-as fi spus un NU raspicat si cu foarte mare incredere. Visul meu era sa fac ceva pentru sport, sa indrept oamenii spre miscare, spre sanatate, in fiecare zi sa vorbesc despre motivatie si despre optimism…si uite unde te duce viata, unde nu te astepti.

M-a adus intr-o televiziune, aici sa ma trezesc, aici sa ma culc..exact deasupra studiourilor de filmare, deasupra unei crome de stiri, multor camere de fimat si o regie cu foarte multe butoane. Sunt inconjurata de televizoare, si stii ce e ciudat? Ca mie televizorul mi s-a parut toata viata o pierdere de timp.

Am inceput cu vanzarile, cu lucruri destul de obisnuite mie. Ce inseamna vanzari intr-o televiziune? Inseamna sa-i convingi ca publicitatea e arma care te ajuta sa fii peste concurenta, placuta meserie. In fiecare zi cunosti oameni care au realizat ceva, care au avut curajul sa creada in propria lor afacere, cu care discuti deschis despre domeniul lor si le afli mici secrete din propriul lor vis. Se pare ca m-am plictisit mai repede decat credeam de statutul acesta, de agent de vanzari, pentru ca m-am lovit de un oras limitat in economie si nu pentru ca jobul nu ti-ar oferi satisfactii si n-ar fii placut.

Am trecut cu un pas spre o alta latura a televiziunii. Cineva mi-a dat o sansa fortat de imprejurari, nu pentru ca m-a vazut in stare sau s-a gandit el ca sunt facuta pentru asta. Sa intru pe un platou de filmare si sa fiu „actorul” unei emisiuni. Placut gand pana la fapta in sine cand mi-am pus lavaliera si am vazut 3 camere de filmat indreptate spre mine. A fost un soc, imi tremura limba iar gura parca nu ma asculta, cuvintele nu reuseau sa apara pe portativul mintii…tineam un monolog, „te-ai crezut puternica Ando, hah? Ai crezut ca daca ai atatea competitii in picioare ai invatat cum sa-ti manuiesti emotiile..uite ca esti cam degeaba”. Si totusi, am reusit. Nu prin cuvinte, prin expresia fetei si prin gesturi am dus la capat prima aparitie. A mai venit una, si inca una…si uite asa am inceput sa-mi dau drumul la cuvinte, la ganduri, la naturalete…sa fiu eu intr-o emisiune inregistrata, trecuta prin montaj.

Din pasul facut, am mai facut un pas iar de data asta mult mai greu. O emisiune in direct…alte emotii, mai puternice. De data asta gandiam ce vroiam sa zic dar nu puteam sa ma exprim, cu greu am reusit sa uit de camera, macar 50% ca sunt acolo si sa acaperez si eu momente din emisiune. Incet si sigur, cu pasi micuti naturaletea, spotaneitatea m-au ajutat. Asta e stadiul la care sunt acum, un moderator secund, moderatorul principal fiind unul dintre colegii mei. Urmeaza alt pas, sa fiu si eu macar pentru o zi moderatorul principal. Joi se va intampla asta, da, inca exista emotii..doar gandul ca va trebui sa exprim si sa descriu tot ce se intampla in jur ca sa intelega telespectatorul ma..ma cam omoara.

Stiti care e viata in televiziune? O rautate fara limite, o individualitate, o bataie, o continua lupta sa fi mai bun decat cel de langa tine. Eu nu mi-as fi imprimat atitudinea asta, am practicat sporturi de echipa si am invatat ca daca il ajut pe cel de langa mine si daca il scot in evidenta, ajut echipa..nu pe el. Dar, ei m-au dresat…sa fiu din ce in ce mai indiferenta, sa nu mai ajut mai mult decat atat cat imi face mie bine, sa ignor oamenii care imi vor rau..si sa-mi vad de drum, fara sa tin capul jos si daca nu sunt cea mai buna. Aici…fraierii platesc si sufera, fraierii cedeaza.

Din omul care prietenul lui cel mai bun era miscarea, alergarea, zambetul natural am trecut la omul care prietenul lui cel mai bun e o camera de filmat, cu zambetul pe buze si daca nu exista motiv  sa zambesc. E viata in televiziune..a mea, pana acum.

Macii…


Am libertatea sa-mi aleg, sa calc fiecare fir de mac si sa descopar pamantul real si rece sau langa fiecare fir de mac sa strang o amintire in plus? Aleg sa fiu colectionar de amintiri iar toata colectia va fi plina de tine.

Azi, mi-ai zambit de doua ori in plus, nici macar na-i habar ca am o pasiune sa-ti numar zambetele, ah..si sa sti ca macul la care i-am promis amintirea de azi e putin mai fericit decat cel de ieri, pentru ca ieri am discutat doar despre dor si a reusit sa stranga melancolia noastra in amintirea lui.

Si sa ma intorc la macii mei, defapt ai tai sau…sunt toti ai nostri. Iti dau voie sa sti de ei dar n-ai voie sa alegi amintirea pe care o primesc. Toti vor fi plini de tine, toti iti vor purta numele, singura diferenta intre ei fiind trairea. Si am sa le impart pe rand, unul iti va purta zambetul, altul privirea, altul putin din mangaierea ta iar altul cea mai simpla imbratisare… siiii, am sa le mai dau sa-mi poarte cuvintele cu care ma alinti sau cu care iti place sa ma superi. La cel asezat in centrul lor care reuseste sa aiba parte de frumusetea soarelui si de lumina o sa-l las sa aiba ca amintire sentimentul de liniste care-l traim cand suntem impreuna. Am sa-mi aleg si unul senzual, nu cred ca printre maci a existat vrodata imaginea senzualitatii dar va trebui sa-ti poarte sarutul. Cui ii dam o noapte de dragoste? celui mai salbatic sau celui mai romantic? Rad, n-ai voie sa alegi, doar eu am voie…asa ca ii pun unul langa altul si pastrez o noapte pentru fiecare, nopti in stiluri diferite…mai am maci, mai am si amintiri, mai am si multe din tine dar nu le impart  atat de repede si atat de usor.

Toate prind viata de dor, ma intind printre ei si ii las sa-mi vorbeasca despre tine.

M-am saturat de oameni formati din jumatati de masura..

Imagineaza-ti un om impartit in jumatate, taiat de la mijloc..paseste fara cap, gandeste fara picioare. Haotica imagine.

Mi-e din ce in ce mai scarba, din ce in ce mai profund dezamagita de specimenele numiti „oameni” si imi iau lumea in cap ca nu-s eu vinovata, nu-s eu ciudata si nici eu aia prea profunda..sunt doar realista si sincera. Mi-e lehamita deja de tot felul de pretexte lungite in mii de cuvinte, lipsite de logica si neinteles doar ca poate, poate pica zaharelul..

Tot mi-am lungit si eu cadrul, noi ne dezamagim pe noi..de ce n-ar face-o si cei de langa noi? Iarta-i, lasa-i..treci cu vedere si du-te mai departe..pana cand? Hop, m-am saturat, haide ca e deajuns..limita e atinsa. Am scos un cartonas rosu si l-am aratat oamenilor formati din jumatati de masura. N-am nevoie de voi..fi-ti absenti va rog.

*Fault – Rosu – Eliminare – Pusi Pa*

A moment..

In spatele bestiei se ascunde totdeanuna un sfant numai ca umbra este atat de ambigua si-l invaluie, il sugruma si-l arunca la pamant.In spatele iluziei se asunde intotdeauna o realitate, stii, viata este o mare scamatorie si fiecare om isi joaca numarul gratuit circului liberului arbitru.In spatele filozofiei se ascunde simplitatea ce nu poate fi atinisa decat cu sinceritatea..

Poate, poate, poate, poate, poate…Ca sa deschizi portiile perceptiei dupa cum am si spus trebuie sa privesti cu ochii inchisi.In spatele tuturor lucrurilor se ascunde intotdeauna o fata, masca o porti pentru a insela viitorul apropiat sau trecutul simplu iar noi suntem mai mult ca perfectul un prezent discontinuu.Nu stiu de ce privim doar pe axa asta cand exista atatea posibile aliante cu cel de langa tine…

…hai, sa ne tinem de mana si sa privim rasaritul.

19 Intrebari care merita sa ti le pui..

1. Ce varsta ti-ai da daca nu ai stii cati ani ai?

2. Ce e mai rau, sa esuezi sau nu sa nu incerci?

3. Daca viata e atat de scurta, de ce facem atat de multe lucruri care nu ne plac si nu facem atat de multe lucruri care ne plac?

4. Cand ti se pare ca s-a vorbit si s-a facut tot ce era de vorbit si de facut ti se pare ca ai vorbit mai mult decat ai facut?

5. Daca moneda nationala ar fi “fericirea”, cat de bogat ai fi?

6. Care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult sa il vezi schimbat la oameni?

7. Faci ceea ce ai visat sa faci sau faci ceea ce faci doar pentru ca imprejurarile te-au adus aici?

Mai mult

Iubirea..

Iubirea este o emotie esentiala sufletului nostru, insa acest lucru nu inseamna ca este obligatoriu sa o traim cu totii. Neputinta de a iubi poate fi consecinta unei nevoi de protectie interioara. Intrucat iubirea este asociata cu experiente negative, pentru anumite persoane devine esential sa evite suferinta. Exista apoi persoane care au o anumita imagine ideala în ceea ce priveste iubirea, ceea ce ii impiedica sa aiba experiente reale. Alte persoane isi doresc iubirea, dar nu au gasit-o. Sunt oameni care se iubesc prea mult pe ei insisi, iar acest lucru ii impiedica sa vada si sa puna pe altcineva mai presus de propria fiinta.Sau ceva din interiorul lor nu le da voie sa se iubeasca pe sine si,in consecinta,nu pot iubi la randul lor si simt nevoia sa se insingureze.

Previous Older Entries