Viata = sport.

Am citit cateva randuri din cartea „Suntem furtuni” si mi-a sclipit o mica idee. Un principiu. Viata e ca un sport, o intreaga competitie. In sport cel mai greu lucru e sa pierzi, sa pici, sa te lovesti, sa te accidentezi si sa stai in afara lui iar in viata daca intelegi ce inseamna sa pierzi si treci mai departe ca si cum nici nu s-a intamplat, esti un om puternic care cu siguranta va avea parte de foarte multe in viata, pentru ca nu sta pe ganduri ca a pierdut, pune mana pe urmatorul lucru cautand victoria, ceea ce cautam si in sport, ne antrenam, alergam, lasam sudoarea sa curga pe frunte si pe tot trupul la fel cum ne zbatem si dam din coate printre oameni.

In majoritatea sporturilor primul lucru care il invatam e sa picam, si revin,  imi aduc aminte de prima ora de schi, in care domn profesor imi spunea „pici, aruncate”, iar eu ma strambam la el cand stiam ca scopul meu e sa stau in picioare si sa alunec pe zapada moale, nu il intelegeam dar, evident, picam. De ce? ca sa invat sa ma ridic. Mai tarziu am inteles nevoia asta, de-a lungul cursului picam si nu pierdeam timpul sa ma ridic, in cateva clipe eram inapoi pentru a executa urmatorul procedeu. Iar acum, privesc viata. Multe esecuri in ultima vreme si nu inteleg de ce ma complac ca un om care n-am facut niciodata sport, un om care nu a invatat sa se ridice. Asta incerc, aduc sportul in viata si imi dau seama ca stiu sa ma ridic, nu vreau sa mai stau aici, pun batul in zapada, picioarele in orizontala si uite, sunt sus… 🙂

Si o noua semnatura : *Azi zambesc si daca pot azi fi sigur ca pot si maine*

Anunțuri