O simpla lectie :)

Nu cauta fericirea in lucruri materiale si daca treburile nu merg asa cum vrei tu, invata sa accepti asta. Viata e prea scurta ca sa fii trist.

Nu toata lumea te va placea si asta este in regula. Daca oamenii vor sa-si petreaca timpul vorbind despre tine asta e problema lor. Tu esti perfect asa cum esti. Nu ai nevoie ca toata lumea sa te placa pentru a avea incredere in tine.

Fa lucruri de unul singur si invata sa fii pe picioarele tale. Oamenii pe care te bazezi nu vor fi in preajma ta mereu, si nu cred ca vrei sa-i folosesti pe ceilalti pe post de carja pentru a ajunge unde vrei in viata.

Poti invata multe de la altii dar propriile tale greseli te vor invata cele mai valoroase lectii in viata. Invata din greseli, accepta-le si foloseste-le pentru a ajunge la succes.

Nu te stresa in legatura cu lucrurile pe care nu le poti controla. Invata sa accepti lucrurile asa cum se intampla. Nu poti schimba trecutul dar poti schimba modul cum reactionezi tu.

Si da, traieste-ti fiecare clipa la maxim, multumeste-te pe tine si multumeste-ti viata pe care o ai..zambeste, razi, bucurate, entuziasmiazate si respectai pe ceilalalti ca sa poti sa te respecti pe tine.

[Always smiling…you may say I`m a dreamer but I`m not the only one]

Anunțuri

Uitam..sa multumim :)

Uitam, uitam exact ce trebe. Simtim, traim, radem, plangem si invatam dar uitam sa le multimim. Lor, oamenilor, oamenilor langa care traim sau am trait, pe langa unii ani de zile pe langa altii doar cateva ore sau minute. Unii pentru care luptam altii pe care i-am lasat sa treaca si sa ramana doar o amintire.

Si uite ca m-am trezit azi cu multumirea in gand, sa multumesc parintilor care m-au crescut si care mi-au dat sfaturile vietii chit ca le-am ascultat sau nu. Sa le multumesc ca m-au lasat libera sa alerg si sa-mi aleg ce vreau si cum vreau…sa le multumesc ca azi sunt ceea ce sunt. Le multumesc chiar daca n-au fost parintii exemplari, chiar daca azi nu mai e nici unul dintre ei aproape de mine, le multumesc pentru ca simt viata si gust din ea de tanara.

Ii multumesc profesorului meu de religie din liceu care tot timpul avea un raspuns la toate intrebarile mele, care ma asculta cu multa rabdare, pe care il simteam ca-i captez atentia si care ma indruma tot timpul sa invat usor, sa invat simplu, sa gandesc mai putin si sa fac mai mult.

In clasa a 12 am descoperit cu greu cat de importanta e literatura pentru mine si asta datorita a doi oameni. Meditatorii mei, unul de romana altul de istorie si geografie. Cel de romana n-am sa-l uit cum a reusit el sa ma cunoasca intr-un timp foarte scurt si sa-mi deschida apetitul de citit intr-un mod cat mai amuzant, pe gustul meu. Ma facea sa descopar in fiecare pagina citita cate un rand, doua din care puteam sa zambesc, pana cand cartea imi prezenta interes si o devoram pana la ultima pagina. Profesorul de istorie si geografie era si este cel mai cult om pe care eu l-am cunoscut. Vorbea atat de frumos in cat uitam cateodata sa clipesc, ma minuna vocabularul lui si felul lui de a imi explica toate razboaiele, toti luptatorii si toate povestile despre viata acestor oameni. Le multumesc la amandoi pentru ca mi-au deschis ochii, ca mi-au imbogatit vocabularul, ca m-au invatat cat de frumoase si de bogate sunt cartile.

Ii multumesc primului om pe care l-am iubit pentru ca lui ii datorez multe din lectiile de viata in doi pe care le stiu. Ii datorez o mare parte din sursa mea de romantism. Chiar daca eram un copil rebel care nu-si gasea locul niciodata, care nu avea rabdare sa asculte, acum…iti multumesc pentru ca m-ai iubit atat de deschis si atat de matur un copil, a realizat tarziu dar a realizat cat de mult ai contat in viata lui.

Multumesc prietenilor care de ani de zile stau langa mine si ma accepta asa cum sunt. Care nu stau o clipa pe ganduri cand imi trece mie o idee prin cap si o pun in practica alaturi de mine, chiar daca asta inseamn sa mergem in capatul celalalt al tarii, sa urcam munti, sa ne aruncam in cap sau sa zburam cu parapanta.

As avea o multime de multumiri dar mai fac doar una. Multumesc oamenilor care au trecut prin viata mea si m-au invatat lucruri aparent mici dar cu greutate mare, le multumesc chiar si celor care mi-au facut rau, fara rau n-as sti ce inseamna bine. Iar la cei care sunt..le multumesc pentru ca alaturi de ei ma entuziasmez de fiecare zi pe care o traiesc 🙂

Freez the moment..

Cheile Aiudului

De cateva zile ma tot intreb daca nu inteleg prea multe in lumea asta, daca nu gandesc prea mult, daca nu ma uit prea atenta la detalii si nu fac decat sa pierd o vreme in care as putea sa las gandul liber si sa nu-l mai incarc cu atatea idei si atatea intrebari la care doar timpul si oamenii stiu sa raspunda, prin fapte…de multe ori imi doresc prea mult sa fiu langa voi si la prima atingere a voastra ma inchid inapoi…dar nu aici vroiam sa ajung..era vorba de liniste.

In toata salbaticia si distractia din zilele trecute la aiud,cluj..pe langa toate bancurile, zgomotele rasetelor, oamenii plini de nebunie si spontani, eu..eu mi-am furat un timp al meu, obinuiesc sa am nevoie cand e atata agitatie sa ma retrag pentru cateva momente. Mi-am pus castile in urechi, glezniera pe picior, un maieu usor, pantalonii scurti si am cutreierat un drum alergand printre munti, soare, umbra, pomi, lanuri intregi de pamant care nu puteam sa le acopar cu privirea..si alergam, eu cu mine in peisajul mirifica, a..si muzica :).  Aer curat, nici prea cald nici prea rece, culori…imi fugeau ochisorii stanga, dreapta..si nu dupa caini, ca deobicei, de data asta nu mi-a stat gandul la ei..eram linistita, libera, nu ma apasa nimic,nu gandeam nimic, nu vroiam nimic mai mult decat am. Cred ca din cand in cand mai zambeam din coltul gurii de placere. M-am oprit la un rau care era atat de rece ca…brrr, dar mi-a placut, m-am spalat putin pe fata, l-am gustat si mi-am vazut de drumul inapoi spre cabana.

Cand am ajuns inapoi, nu prea imi placea galagia lor, nu ma regaseam in peisajul nebun, era prea liniste prin mine, aveam nevoie de timp sa ma acomodez din nou..asa ca, am facut un dus si m-am intors printre ei cu paharul meu de vin care nu era pahar era o..o cana de servit lapte la cafea :)).

As fi oprit timpul acolo, in loc, prin munti si prin salbaticia naturii.si nu inteleg, de ce atunci cand sunt singura imi place? de ce linistea care pot sa mi-o creez eu si natura ma defineste? Sunt atat de diferita de toti..:) zilele incarcate si grele de anul acesta m-au facut sa iubesc si sa ma regasesc exact acolo unde inainte ma plictiseam si nu gaseam atractie. Ce ciudat ne plimba viata, ne arata cate un pic din fiecare in momentele potrivite ale vietii..stiu, e doar o etapa si va trece si asta si va veni alta poate si mai surprinzatoare.

*Nu ma-ntreba ,ca n-am un raspuns
Dar viata-i frumoasa, cand nu stai ascuns :)*