Viata intr-o televiziune..

Da, incep cu un cuvant atat de pozitiv pentru ca asa am invatat eu in sport, primul gand cand intri pe front este sa castigi. Si spun si un nu, pentru ca daca ma intreba-i acum 1 an daca as lucra in televiziune eram departe de a-ti spune poate, sau probabil ti-as fi spus un NU raspicat si cu foarte mare incredere. Visul meu era sa fac ceva pentru sport, sa indrept oamenii spre miscare, spre sanatate, in fiecare zi sa vorbesc despre motivatie si despre optimism…si uite unde te duce viata, unde nu te astepti.

M-a adus intr-o televiziune, aici sa ma trezesc, aici sa ma culc..exact deasupra studiourilor de filmare, deasupra unei crome de stiri, multor camere de fimat si o regie cu foarte multe butoane. Sunt inconjurata de televizoare, si stii ce e ciudat? Ca mie televizorul mi s-a parut toata viata o pierdere de timp.

Am inceput cu vanzarile, cu lucruri destul de obisnuite mie. Ce inseamna vanzari intr-o televiziune? Inseamna sa-i convingi ca publicitatea e arma care te ajuta sa fii peste concurenta, placuta meserie. In fiecare zi cunosti oameni care au realizat ceva, care au avut curajul sa creada in propria lor afacere, cu care discuti deschis despre domeniul lor si le afli mici secrete din propriul lor vis. Se pare ca m-am plictisit mai repede decat credeam de statutul acesta, de agent de vanzari, pentru ca m-am lovit de un oras limitat in economie si nu pentru ca jobul nu ti-ar oferi satisfactii si n-ar fii placut.

Am trecut cu un pas spre o alta latura a televiziunii. Cineva mi-a dat o sansa fortat de imprejurari, nu pentru ca m-a vazut in stare sau s-a gandit el ca sunt facuta pentru asta. Sa intru pe un platou de filmare si sa fiu „actorul” unei emisiuni. Placut gand pana la fapta in sine cand mi-am pus lavaliera si am vazut 3 camere de filmat indreptate spre mine. A fost un soc, imi tremura limba iar gura parca nu ma asculta, cuvintele nu reuseau sa apara pe portativul mintii…tineam un monolog, „te-ai crezut puternica Ando, hah? Ai crezut ca daca ai atatea competitii in picioare ai invatat cum sa-ti manuiesti emotiile..uite ca esti cam degeaba”. Si totusi, am reusit. Nu prin cuvinte, prin expresia fetei si prin gesturi am dus la capat prima aparitie. A mai venit una, si inca una…si uite asa am inceput sa-mi dau drumul la cuvinte, la ganduri, la naturalete…sa fiu eu intr-o emisiune inregistrata, trecuta prin montaj.

Din pasul facut, am mai facut un pas iar de data asta mult mai greu. O emisiune in direct…alte emotii, mai puternice. De data asta gandiam ce vroiam sa zic dar nu puteam sa ma exprim, cu greu am reusit sa uit de camera, macar 50% ca sunt acolo si sa acaperez si eu momente din emisiune. Incet si sigur, cu pasi micuti naturaletea, spotaneitatea m-au ajutat. Asta e stadiul la care sunt acum, un moderator secund, moderatorul principal fiind unul dintre colegii mei. Urmeaza alt pas, sa fiu si eu macar pentru o zi moderatorul principal. Joi se va intampla asta, da, inca exista emotii..doar gandul ca va trebui sa exprim si sa descriu tot ce se intampla in jur ca sa intelega telespectatorul ma..ma cam omoara.

Stiti care e viata in televiziune? O rautate fara limite, o individualitate, o bataie, o continua lupta sa fi mai bun decat cel de langa tine. Eu nu mi-as fi imprimat atitudinea asta, am practicat sporturi de echipa si am invatat ca daca il ajut pe cel de langa mine si daca il scot in evidenta, ajut echipa..nu pe el. Dar, ei m-au dresat…sa fiu din ce in ce mai indiferenta, sa nu mai ajut mai mult decat atat cat imi face mie bine, sa ignor oamenii care imi vor rau..si sa-mi vad de drum, fara sa tin capul jos si daca nu sunt cea mai buna. Aici…fraierii platesc si sufera, fraierii cedeaza.

Din omul care prietenul lui cel mai bun era miscarea, alergarea, zambetul natural am trecut la omul care prietenul lui cel mai bun e o camera de filmat, cu zambetul pe buze si daca nu exista motiv  sa zambesc. E viata in televiziune..a mea, pana acum.